24 aprilie 2026
Puntea Necreată — o nouă valență
Galeria Universității din Craiova · ROMCON XLVII
Valența infrastructurală a proiectului · imaginea-emblemă lansată cu această ocazie · curatoriat de autor.
Serie · februarie–august 2025 · Artă digitală generativă
Puntea Necreată
Cine produce sensul imaginii într-o eră dominată de tehnologie? Și ce se întâmplă cu privirea când algoritmul devine partener de creație?
Despre proiect
O punte care nu este un obiect, ci un proces
Puntea Necreată investighează relația dintre privirea umană și vizualitatea digitală, concentrându-se asupra modului în care percepția este remodelată de tehnologie. Dacă în Între Timpuri timpul era materia de lucru, aici tema centrală devine privirea — modul în care imaginea este generată, percepută și reinterpretată prin intermediul mediilor digitale.
Titlul poartă o dublă semnificație: puntea desemnează conexiunea dintre privirea umană și cea generată tehnologic, iar necreată sugerează starea intermediară a imaginii — un construct vizual hibrid, situat între controlul uman și autonomia procesului digital. Puntea din titlu nu este un obiect, ci un proces. Nu este un pod de piatră, ci un gest repetat, o intenție susținută, o alegere continuă.
Proiectul funcționează ca un experiment perceptiv și reflexiv: o încercare de a „vedea" lumea prin intermediul tehnologiei, examinând în același timp modul în care aceasta rescrie logica privirii, a memoriei și a reprezentării vizuale.
Context teoretic
Coexistență, nu reproducere mecanică
Proiectul se înscrie în linia teoriilor postumane ale Joannei Zylinska, care afirmă că arta generativă nu este o simplă reproducere mecanică, ci o formă de coexistență între gândirea umană și procesele automate de generare vizuală.
Prin alternanța dintre generare algoritmică și colaj, lucrarea revendică un spațiu al ambiguității: imaginea rezultată nu este nici complet artificială, nici complet umană. Această ambivalență reflectă ceea ce Lev Manovich numește estetica procedurală — un tip de artă în care procesul devine mai important decât rezultatul finit.
În plan perceptiv, lucrarea propune o experiență în care privitorul nu mai este un spectator pasiv, ci un participant la construcția vizuală — ceea ce Claire Bishop definea drept spectatorul participativ: o figură care nu mai contemplă opera, ci contribuie la sensul ei. Rolul autorului se deplasează astfel de la operator la curator al variabilității.
Metodă și proces
Generare algoritmică și colaj digital
Seria a fost realizată prin generare algoritmică și colaj digital în Adobe Photoshop, combinând instrumente de sinteză vizuală bazate pe funcții AI — Generative Fill și Neural Filters — cu intervenții manuale de selecție, suprapunere și fuziune a straturilor.
- Generarea algoritmică — producerea de secvențe vizuale multiple prin funcții AI, pornind de la parametri conceptuali privind relația uman–mașină.
- Selecția curatorială — iterații controlate și alegerea versiunilor în funcție de tensiunea expresivă și coerența tematică.
- Compoziția finală — intervenții manuale de fuziune a straturilor, pentru a obține imaginea hibridă uman–algoritm.
În această configurație, tehnologia nu mai este doar un mediu, ci un interlocutor — o instanță care participă la construcția sensului vizual.
Ancorare în cercetare · Triada AIM
Cum funcționează triada în această serie
Puntea Necreată confirmă funcționarea modelului Atenție–Intenție–Mesaj într-un cadru hibrid om–AI.
A
Atenție
Concentrată prin tensiunea compozițională dintre mâinile umane și cele robotice, susținută de vectori de compoziție, ritm al fragmentării și accentuări luminoase în zona de aproape-atingere.
I
Intenție
Investigarea negocierii dintre controlul uman și autonomia algoritmică, operaționalizată prin parametri de generare, iterații controlate și selecție curatorială a versiunilor.
M
Mesaj
Transferul de la reprezentare la proces, făcând vizibilă co-autorialitatea tehnologică și responsabilitatea umană în articularea sensului.
Prima parte · 2025
Motivul mâinilor
Laitmotivul central al primei părți este gestul mâinilor: mâna umană — caldă, imperfectă, vie; mâna robotică — rece, precisă, programată. Între ele rămâne un spațiu mic, dar infinit — un gest suspendat, o întrebare nerostită. Seria cuprinde lucrările Ascensiunea fragmentelor, Mutarea decisivă, Martorul tăcerii și Ecologia timpului, fiecare propunând o relație distinctă cu tema coexistenței fragile dintre percepția umană și logica algoritmică.
Ne putem atinge fără să ne pierdem?
Concluziile primei părți
Cartografierea unei coexistențe fragile
Puntea Necreată dezvoltă o estetică post-antropocentrică în care imaginea devine un spațiu de coexistență între om și tehnologie — nu aparținând unui singur autor, ci rezultând dintr-un proces colaborativ în care percepția umană și cea digitală se completează reciproc.
Mesajul nu este concilierea totală, ci cartografierea unei coexistențe fragile între memorie senzorială și logică programată: autoratul se distribuie, iar identitatea se negociază în zona de contact dintre piele și circuit.
A doua valență · 2026
ROMCON XLVII · Universitatea din Craiova · 24 aprilie 2026
De la gestul suspendat la arhitectura deciziei
Puntea Necreată a pornit ca un studiu al gestului suspendat: o mână umană și una robotică, apropiate fără să se atingă, cu acea distanță mică și infinită dintre ele în care se decidea dacă atingerea este posibilă fără pierdere. Era o cercetare de cameră, intimă, concentrată pe contact — pe întrebarea ne putem atinge fără să ne pierdem?
Corpul de lucrări dezvoltat pentru ROMCON XLVII, la Universitatea din Craiova, nu abandonează această întrebare, ci o mută la o altă scară. Dacă seria inițială privea între două mâini, lucrările de la Craiova privesc în jurul omului: nu mai e vorba de un gest, ci de o infrastructură. Puntea nu mai leagă două ființe — leagă individul de sistemul care a preluat, una câte una, funcțiile cândva interioare ale minții. Memoria, judecata, identitatea, decizia, conștiința, mărturia: fiecare a fost externalizată, delegată, depusă într-o arhitectură care acum stă în fața omului ca un interlocutor mai mare decât el.
De aici, gramatica vizuală comună a acestei valențe. Figura umană apare aproape întotdeauna din spate — nu un protagonist, ci un martor, așezat sau în picioare în fața unei structuri: un tribunal, un muzeu, un câmp de uși, o rețea de fire, un arbore de circuite. Pragul revine obsesiv, multiplicat: alegerea nu mai e un act, ci un peisaj de praguri deschise simultan. Spațiul nu mai e camera, ci vidul cosmic — un fundal fără repere, în care reperele trebuie construite. Iar creierul, recurent, nu mai e organ, ci obiect: fruct atârnat, ecran purtat în palmă, nod într-o plasă. Sunt imaginile unei interiorități care a fost scoasă afară și pusă să funcționeze ca peisaj.
În centrul acestei valențe stă o lucrare nouă în sens dublu. Pentru prima dată, proiectul își are imaginea-emblemă: lucrarea omonimă, Puntea Necreată, creată special pentru expoziția de la Craiova. Până acum, Puntea Necreată exista ca serie — un ansamblu de studii ale gestului, fără un singur cadru care să o concentreze. Lucrarea-titlu adună acum, într-o singură compoziție panoramică, toate motivele proiectului: malul și prăpastia, generația și succesorul ei sintetic, clepsidra, șahul, porumbelul închis sub sticlă, cimitirul din care crește o ramură de măslin. Nu ilustrează proiectul, ci îl emblematizează — îi dă, în sfârșit, un chip.
Ceea ce rămâne constant este tocmai necreatul. Niciuna dintre aceste lucrări nu oferă o sentință. Tribunalul nu pronunță, ușa nu se închide, schimbul de imagini rămâne neterminat, martorul nu depune mărturie. Triada atenție–intenție–mesaj continuă să ghideze construcția — atenția condusă prin simetrie și vectori de lumină, intenția fixată pe momentul nedecis, mesajul lăsat deschis — iar etica privirii rămâne aceeași: imaginea este co-autorizată de algoritm, dar responsabilitatea sensului rămâne umană. Puntea e tot necreată. S-a mărit doar prăpastia peste care ar trebui întinsă.
Lucrările · ROMCON XLVII · 2026
Șase compoziții
Imaginea-emblemă și cele cinci compoziții care articulează valența infrastructurală a proiectului — trecerea de la gestul suspendat la arhitectura deciziei.
Lucrarea 01 · imaginea-emblemă
Puntea Necreată
Imaginea-sinteză a întregului proiect. Două maluri rupte se privesc peste o falie luminoasă: pe unul, un bătrân ține de mână un copil, lângă doi arbori tineri; pe celălalt, o siluetă-android și o bicicletă abandonată. Sub ele atârnă o clepsidră, o tablă de șah, un porumbel închis sub clopot de sticlă. În prim-plan, un cimitir crăpat, un urs de pluș, un ghiozdan de copil, o ramură de măslin. Puntea lipsește exact acolo unde ar fi cea mai necesară — între generații, între organic și sintetic, între ceea ce a fost și ceea ce vine. Nu e o ruină, ci o întrebare lăsată deschisă.
Lucrarea 02
Ultimul martor
Un singur om, mic, din spate, între două șiruri de mașini care îl flanchează ca un sinod. Roboții nu îl judecă — îi oferă: unul îi întinde o inimă, altul un creier, fiecare închise în ecrane luminoase. În jur plutesc imagini înrămate, ca probe. Lucrarea inversează ierarhia obișnuită om–mașină: aici tehnologia susține în palme ceea ce omul riscă să nu mai poată purta singur. Martorul nu depune mărturie — i se cere să recunoască ce a delegat.
Lucrarea 03
Arhitectura alegerii
Un câmp de uși plutind în ceață cosmică, fiecare deschisă, fiecare cu o siluetă care se îndepărtează — tineri, un bătrân cu baston, un robot. O mână umană uriașă intră din prim-plan și se întinde spre una dintre ele. Alegerea nu mai e un punct de decizie, ci o arhitectură: prea multe praguri deschise simultan, fiecare ducând spre o altă versiune a celui care alege. Gestul mâinii rămâne suspendat — atinge cadrul, nu trece încă pragul.
Lucrarea 04
Atlasul deciziilor
Un om suspendat în vid, din spate, legat prin sute de fire subțiri de obiectele care îl înconjoară: ceasuri, uși, un creier luminos, un porumbel sub clopot, o tablă de șah. Nu el ține firele și nu firele îl țin pe el — relația e nedecisă. Atlasul nu mai e o hartă pe care o citești, ci o rețea în care ești prins ca nod. Fiecare fir e o decizie care nu mai e complet a ta și nici complet a sistemului.
Lucrarea 05
Judecata algoritmică
Un om în costum, din spate, așezat pe un scaun simplu, în fața unui tribunal de figuri hibride: mașini peste care sunt suprapuse chipuri umane, iar în centru o siluetă poartă balanța dreptății desenată pe piept. Judecata nu mai vine de la oameni și nici pur de la mașini, ci din zona lor de contopire. Scaunul gol-aproape al acuzatului și lumina de sus lasă verdictul nepronunțat: lucrarea expune procedura, nu sentința.
Lucrarea 06
Memoria algoritmului
Un robot și o ființă umană își întind unul altuia un fragment de imagine. Corpul omului se destramă la margini în plăci rectangulare — se dezintegrează ca un fișier corupt — în timp ce în jur atârnă fotografii înrămate, legate prin cabluri. Schimbul e și transfer, și pierdere: ceea ce trece de la om la algoritm nu se copiază, se mută. Memoria devine arhivă întreținută din afară, iar întreținerea ei are un preț vizibil în chiar trupul celui care își amintește.
Expoziții asociate seriei
Unde a fost văzută
februarie 2026
Puntea Necreată
Centrul Multifuncțional · Reșița
Expoziție vernisată odată cu lansarea volumului De la real la augmentat.
Proiectul Puntea Necreată face parte din monografia De la real la augmentat. Artistul vizual în epoca post-fotografică (Reșița, 2026), unde este dezvoltat ca studiu de caz al practicii artistice personale, în capitolul 19.
Detalii despre carte →