Cadru teoretic
pentru imaginea
post-fotografică.
Lucrez la articularea unui cadru de înțelegere a autoratului, intenției și responsabilității vizuale atunci când imaginea poate fi produsă fără gest, fără contact, fără frecarea întâlnirii cu realul. Cercetarea se desfășoară în volume și eseuri publicate și se aplică direct în practica artistică.
Trei concepte care organizează cercetarea
Trei accente dominante ale imaginii contemporane: fotografia ca dispozitiv de captare a atenției, arta fotografică ca exercitare deliberată a intenției, arta digitală ca orchestrare a mesajului în medii conectate și algoritmice.
Nod ontologic în care materialitatea, datele, interfața și experiența sunt interdependente. Entitate care există simultan în regim material și digital, fără ca aceste dimensiuni să poată fi separate fără pierderea identității obiectului.
Aura nu mai aparține obiectului ca proprietate intrinsecă. Emergează la intersecția dintre suport material, strat digital și corp participant, în actul concret de activare. Nu persistă în afara configurației care o produce.
Cele trei nu sunt idei separate, ci un sistem: obiectul phygital numește ce este imaginea post-fotografică, aura situațională când valorează, iar triada AIM descrie operația care leagă condiția de valoare.
Construcție teoretică pe volume
De la real la augmentat
Artistul vizual în epoca post-fotografică
Analizează transformările statutului imaginii și ale rolului autorului vizual într-un mediu dominat de algoritmi. Integrează teorie, studii de caz și practică artistică personală. Propune triada AIM ca instrument analitic.
De la real la augmentat II-A
Corporalitate, spațiu și materialitate în arta post-fotografică
Extinde cadrul de la imaginea privită la imaginea trăită și negociată corporal. Articulează estetica haptică, somaestetica și introduce conceptele de aura situațională și obiectul phygital. Recalibrează triada Atenție–Intenție–Mesaj pentru contextul phygital.
Conceptele sunt demonstrate analitic în Suprafața lucrurilor, intermezzo metodologic de cinci lucrări despre ceea ce algoritmul nu poate atinge: urma materială, uzura, memoria sedimentată în suport.
Distanța focală — lectură critică a fotografilor români
Distanța focală
Rubrică permanentă de critică fotografică dedicată practicienilor români ai imaginii contemporane. Fiecare ediție construiește o lectură critică a unui singur fotograf — nu o prezentare, ci o interogare: ce pune în joc practica lui, ce întrebare fotografică formulează, ce lasă nerezolvat. Titlul rubricii denumește simultan o distanță optică și o distanță umană — față de subiect, față de locul fotografiat, față de celălalt.
Vezi arhiva rubricii →Zece texte în reviste culturale
Obiectivul greșit
Despre o cultură fotografică obsedată de echipament — și GAS-ul (Gear Acquisition Syndrome) care înlocuiește întrebarea „ce vreau să spun?" cu „ce aparat să-mi iau?". De la consumul ostentativ și obsolescența estetică, prin proba istoriei, până la triada Atenție–Intenție–Mesaj: instrumentul se alege într-o după-amiază de comparat tabele, privirea se construiește în ani.
Citește eseul →Fizionomie pură fără predicat: carnea statistică a portretelor AI
Imaginea generativă nu e orfană de referent, ci copleșită de referenți. Introduce conceptul de carne statistică — corpul uman dizolvat în distribuții de probabilități, dar rămas carne prin tot ce produce — și reformulează ça-a-été al lui Barthes ca acestea-au-fost.
Citește eseul →Promptul ca gest fotografic
Un gest care nu mai are nume: nici fotografie, fiindcă nu are referent, nici scriere, fiindcă nu rămâne text. Intenționalitate fără privire, limbă devenită instrument optic — și pledoaria pentru o critică proprie a promptului, neîmprumutată nici de la fotografie, nici de la literatură.
Citește eseul →Atenție capturată
Atenția ca infrastructură a prezentului. Cum autoritatea atenției a fost transferată — nu prin forță, ci prin arhitectură — și ce se pierde, concret, când atenția ca act suveran devine atenție capturată.
Apariție tipărită · Helion nr. 3–4 / 2026Privirea fără referent
Ce devine privirea când imaginea nu mai trimite la un real care a fost? Despre desprinderea actului de a vedea de referentul său, în regimul imaginii post-fotografice, unde a vedea nu mai garantează că ceva a stat în fața privirii.
Apariție tipărită · Reflex nr. 1 / 2026Când imaginea nu mai confirmă lumea
Trecerea de la imagine ca dovadă la imagine ca experiență. Propune triada atenție–intenție–mesaj ca instrument de critică vizuală.
Citește eseul →Gustul ca algoritm. Atenția capturată și dorința administrată
Sărăcirea treptată a structurii dorințelor culturale sub presiunea algoritmilor de recomandare.
Citește eseul →Intenționalitate fără conștiință: poate exista artă fără subiect în epoca AI?
Husserl, Searle, Barthes puși în dialog cu Allen și Anadol. Arta AI nu este artă fără subiect, ci una în care subiectul nu mai este singular.
Citește eseul →Etica imaginii generate cu AI
Transparența procesului, criza autoratului, responsabilitatea față de biasul invizibil al sistemelor generative.
Citește eseul →Imaginația delegată
Ce se întâmplă cu imaginația umană când producerea imaginarului vizual este preluată de sisteme tehnologice.
Apariție tipărită · Helion nr. 1–3 / 2026